„Munca ce nu-i niciodată începută e cea care durează cel mai mult să fie terminată.”
Prin poveștile sale, J.R.R. Tolkien a ilustrat provocările cu care se confruntau personajele sale în lupta împotriva răului ce amenința să le distrugă modul de viață. În multe privințe, scenele din cărțile sale reflectau triumful binelui asupra răului, un ecou al celor trăite de el în Primul Război Mondial și în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Având acest context, haideți să începem cu o scurtă biografie a lui J.R.R. Tolkien înainte de a trece la analiza personalității sale.
Biografie
John Ronald Reuel Tolkien s-a născut pe 3 ianuarie 1892, în ceea ce astăzi este Africa de Sud, din părinți cu origini prusace și german-orientale. Tatăl său a murit când el avea doar trei ani, lăsând-o pe mama sa să își crească singură cei doi băieți. Fără surse de venit, aceasta a fost nevoită să se mute cu fiii ei în Anglia, la rude. Timpul petrecut de Tolkien în vizite la familie, în special la ferma mătușii sale Jane (numită Bag End), a servit drept sursă de inspirație majoră pentru descrierile sale din opere – în special ale Ținutului Shire.
A învățat să citească și să scrie fluent până la vârsta de patru ani și era un elev pasionat. Avea un interes deosebit pentru botanică și limbi străine și a învățat bazele limbii latine de la o vârstă fragedă. Arta a fost o altă pasiune timpurie – Tolkien se pricepea deosebit de bine la desenarea plantelor și a hărților. Aceste abilități și interese din copilărie au fost o bază solidă pentru lumile fantastice și limbile pe care urma să le creeze.
„Mulți copii inventează, sau încep să inventeze, limbi imaginare. Eu fac asta de când am învățat să scriu.”
La vârsta de doisprezece ani, mama lui Tolkien a murit. El și fratele său au fost dați în grija unui prieten de încredere, părintele Francis, care i-a crescut ca romano-catolici, conform dorinței mamei lor. Tolkien a rămas un catolic devotat toată viața, iar simbolismul religios care l-a inspirat este vizibil în arta și poezia din operele sale.
S-a îndrăgostit de Edith Mary Bratt în adolescență, dar părintele Francis i-a interzis să o contacteze până la împlinirea vârstei de 21 de ani, considerând că această relație i-ar putea afecta studiile. Cei doi s-au căsătorit în timpul Primului Război Mondial, iar Tolkien s-a înrolat ca sublocotenent la scurt timp după nuntă, în 1916.
A petrecut cea mai mare parte a perioadei în armată în Franța, participând la Bătălia de pe Somme. Conflictul a fost deosebit de sângeros, iar Tolkien a scăpat cu greu cu viață. Cel mai probabil ar fi fost printre victime, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit de febră de tranșee. A petrecut restul războiului în spitale și în misiuni de pază până când a fost declarat inapt pentru serviciul militar.
Primul Război Mondial a avut, fără îndoială, un impact profund asupra scrierilor lui Tolkien despre război, asupra opiniilor sale politice și asupra viziunii sale despre umanitate, în general. Deși nu era un militant vocal, Tolkien era clar anticomunist, antisocialist-național și nu era de acord cu termenul „Imperiul Britanic.” De asemenea, se opunea industrializării crescânde ce a urmat inevitabil ambelor războaie, considerând că aceasta distruge natura și viața „simplă.”
După război, Tolkien a devenit profesor, mai întâi la Universitatea din Leeds, apoi la Oxford, în cadrul Colegiului Pembroke. În acești ani a scris The Hobbit și trilogia Stăpânul inelelor și s-a adâncit în pasiunea sa pentru lingvistică și literatură.
În anii săi maturi, a primit recunoaștere largă și a devenit un autor apreciat în cercurile „alternative” ale anilor ’60 și ’70. Deși la început a fost încântat de popularitatea operelor lui, nu a privit cu ochi buni statutul de autor cult în rândul contraculturii. Viziunile lor nu corespundeau cu ale sale, orientările sale politice fiind mai degrabă libertariene.
Pe lângă activitatea sa ca profesor, autor și artist, Tolkien a fost un lingvist și filolog pasionat. (Filologia este studiul textelor literare, orale și scrise, stabilirea autenticității și formei lor originale, precum și interpretarea sensului acestora.) A studiat și a dezvoltat limbi proprii, cele mai elaborate fiind Quenya și Sindarin. Mărturisea că era „atras de lucrurile cu semnificație rasială și lingvistică” și credea că limbajul și mitologia sunt inseparabile.
După moartea sa, în 1973, fiul său Christopher a publicat o serie de lucrări, inclusiv notițe și manuscrise nepublicate, precum The Silmarillion. Aceste scrieri au oferit un context mai amplu lumilor și personajelor create de Tolkien în timpul vieții, consolidându-i moștenirea literară.
Analiza personalității
Lumile și limbile create de Tolkien au inspirat generații întregi să exploreze literatura fantasy. O înclinație pentru limbi și o imaginație activă sunt trăsături des întâlnite la persoanele cu tipul de personalitate Mediator. Prin urmare, considerăm că J.R.R. Tolkien este o întruchipare unică a unui Mediator Asertiv (INFP-A).
Introvertit
Deși era un profesor și orator inspirat, Tolkien prefera timpul petrecut în lumile din interiorul minții sale, în stilul autentic al unui Introvertit. Asemenea personajului Bilbo Baggins, nu doar că iubea să scrie despre aventuri, ci și să creeze hărți și desene care să dea viață universurilor sale ficționale.
A fost extrem de loial și profund marcat de pierderea celor mai mulți dintre prietenii apropiați în timpul Primului Război Mondial. Pentru a face față durerii și bolii, găsea alinare nu în compania altora, ci în refugiul mental al basmelor și activităților intelectuale.
Intuitiv
„Lumea largă este peste tot în jurul vostru: vă puteți închide între ziduri, dar nu o puteți ține afară pentru totdeauna.”
Tolkien trăia într-o lume a posibilităților, viselor și ideilor. Nu existau limite pentru ceea ce putea să imagineze și să creeze, iar scrierile sale reflectă această abilitate. Visa la o lume mai bună, în care oamenii se sprijină unii pe alții, se opun răului și luptă pentru credințele lor. Acest idealism rezultă direct din interacțiunea trăsăturilor sale Intuitive și Emoționale.
Mai mult, era nesfârșit de curios față de lumea din jur, în special în ceea ce privește alte rase, culturi, limbi și mitologiile asociate acestora. Abilitățile sale lingvistice s-au tradus (joc de cuvinte intenționat) în capacitatea de a crea limbi complet noi, unice, și – în cele din urmă – mituri și povești care le înconjoară.
Emoțional
„Dacă vrei cu adevărat să afli pe ce se bazează Pământul de Mijloc, este pe uimirea și încântarea mea față de pământul așa cum este el, în special cel natural.”
Deși putea părea serios și concentrat, Tolkien era un romantic autentic, iubitor de frumusețe și natură. Multe dintre sursele sale de inspirație pentru tărâmuri și personaje provin din propriile experiențe. Ținuturile rurale unde și-a petrecut copilăria și iubirea împărtășită cu soția sa, timp de peste 50 de ani, au fost pietre de temelie reflectate în opera sa.
Primul Război Mondial a influențat profund atât opera, cât și viața personală a lui Tolkien. În calitate de sublocotenent, și-a dezvoltat o apreciere autentică pentru „omul de rând.” A simțit o apropiere mai mare față de clasele sociale inferioare și a început să deteste diferențele impuse de statut și educație. De asemenea, a purtat în suflet durerea pierderii prietenilor apropiați și a încercat toată viața să găsească sens acestei suferințe prin artă și scris.
Flexibil
„Se spune că primul pas e cel mai greu. Nu mi se pare așa. Sunt sigur că aș putea scrie un număr nelimitat de ‘prime capitole.’ De fapt, chiar am scris multe.”
Chiar dacă a reușit să realizeze enorm de multe în timpul vieții, Tolkien avea și o mulțime de idei și manuscrise începute dar neterminate. Fiul său, Christopher, a reușit să finalizeze și să publice unele dintre acestea, cel mai notabil fiind The Silmarillion. Aceste notițe și romane oferă un context și mai amplu universului legendarium din Pământul de Mijloc.
Tolkien era concentrat și determinat atunci când era nevoie, dar adesea se lăsa distras de dragoste, literatură și imaginație. Așa cum se întâmplă cu mulți mari creatori (mai ales cei cu trăsături Flexibile), cele mai mari daruri ale lui Tolkien au fost, uneori, și cele mai mari provocări ale sale.
Asertiv
„Ai fost ales, așa că trebuie să folosești toată forța, inima și mintea de care dispui.”
Deși avea o inimă de romantic, Tolkien nu era un om timid sau ezitant. Ca personalitate Asertivă, nu ezita să își exprime părerile în fața nedreptăților, mai ales în discuțiile cu cei apropiați și de încredere.
Nu era o persoană publică vocală, dar nici nu se lăsa influențat de părerile altora în luarea deciziilor. Nepotul său, Simon Tolkien, a povestit cum bunicul său era frustrat de trecerea Bisericii Catolice de la liturghia în latină la cea în engleză. În loc să urmeze ceilalți credincioși, Tolkien continua să răspundă liturghiei în latină, cu voce tare. Deși se simțea jenat de comportamentul bunicului, Simon i-a înțeles convingerea și a spus: „Pur și simplu trebuia să facă ceea ce considera că este corect.”
Concluzii
La fel ca multe dintre personajele sale, J.R.R. Tolkien a fost o personalitate complexă și fascinantă. Creator al îndrăgitelor The Hobbit și trilogiei Stăpânul inelelor, precum și al altor romane, Tolkien a influențat profund generații de cititori și scriitori.
Stilul său poetic și perspectiva sa asupra diversității raselor și limbilor care compun lumile vaste ale personajelor sale sunt o sursă de inspirație. Reușea să surprindă atât frumusețea, cât și grozăvia naturii umane, într-un mod ce insuflă speranță și prudență deopotrivă. Aceste trăsături au stat la baza alegerii noastre de a îl încadra pe Tolkien ca fiind un Mediator Asertiv.
Deși facem tot posibilul să identificăm corect tipurile de personalitate ale indivizilor, nu suntem perfecți și nu deținem adevărul absolut. Așadar, merită ținut cont că alții ar putea avea o părere diferită despre tipul de personalitate al lui Tolkien.
Ne-ar plăcea să aflăm și părerea ta. Ce crezi despre tipul de personalitate al lui J.R.R. Tolkien? Lasă-ne un comentariu mai jos!
Citește și
Aragorn: un slujitor regesc (seria de personalitate Stăpânul inelelor)
Gandalf: un vrăjitor calculat (seria de personalitate Stăpânul inelelor)
Éowyn: o războinică neînfricată (seria de personalitate Stăpânul inelelor)